Sursa articolului:
http://blog.cluj.info/opinii/un-argument-economic-impotriva-exploatarii-aurului-de-la-rosia-montana/
scris de
Marcel Ionescu-Heroiu, joi, 1 septembrie 2011, 80 comentarii, 10.189 views
Marcel Ionescu-Heroiu
este absolvent al Facultății de Științe Economice,
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut un doctorat în
Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, New
York și lucrează acum pentru Banca Mondială în București.
O să încep acest articol prin a spune că în lupta care se duce pentru
Roşia Montană, nu sunt un observator neutru. Mi-am ales tabăra şi ca
atare punctual meu de vedere are o doză substanţială de subiectivism.
Dacă din punct de vedere emoţional sunt pentru păstrarea Roşiei Montane
intacte (să se bucure de ea şi nepoţii şi strănepoţii noştri), din punt
de vedere raţional sunt totuşi conştient că fiecare tabără are dramul ei
de dreptate. Şi, în pur spirit dialectic, fiecare tabără a ieşit la
bătaie să-şi susţină dreptatea cu o pleiadă de argumente, date, şi
viziuni de viitor.
Ce am simţit că a lipsit din tabăra mea, cea a iubitorilor de natură,
este un argument economic solid pentru prezervarea Roşiei Montane. Ce
urmează acum reprezintă tentativa mea de a umple acest gol. O fac nu
numai dintr-un puseu emoţional (pentru că iubesc natura), nu numai din
spirit civic (România are nevoie de o societate civilă activă mai mult
decât tot aurul de pe pământ), ci pentru că sunt convins că exploatarea
aurului va crea mai multe probleme economice decât va rezolva.
Pentru a evita să vă irosesc timpul inutil, voi prezenta aici un
sumar a argumentelor de bază ce vor fi discutate în detaliu mai jos:
- Exploatarea resurselor naturale (aur, petrol, gaze naturale)
creează instabilitate economică în mai toate ţarile în curs de
dezvoltare (sari direct la capitol).
- Banii generaţi la bugetul de stat din exploatarea resurselor au şanse mici să genereze bunăstare pentru cetăţenii de rând (sari direct la capitol).
- Mineritul are impact mic asupra economiilor locale, şi de cele mai multe ori sfârşeşte prin a le amaneta viitorul (sari direct la capitol).
Şi, pentru că analiza fără recomandări e paraliză, iată sumarul unor
idei pentru a transforma Roşia Montană într-o comunitate cu adevărat
sustenabilă:
- O Roşie Montană mai accesibilă şi mai vizibilă (sari direct la capitol).
- O Roşie Montană bine integrată la nivel regional (sari direct la capitol).
- O Roşie Montană unde toţi putem ajuta, şi unde mulţi o fac deja (sari direct la capitol).
Dacă vă am încă atenţia, şi dacă nu sunteţi complet convinşi de
sumarul de mai sus, mai jos găsiţi o discuţie de ansamblu pe marginea
fiecărei idei.
Despre blestemul resurselor şi Boala Olandeză
Cele două grafice de mai jos înfăţişează performanţa economică a două
tipuri de ţări. Pe de o parte sunt ţările care s-au dezvoltat organic,
promovând o economie eclectică, competiţie şi inovaţie; pe de altă parte
sunt ţările care îşi generează mare parte din venituri din exploatarea
resurselor. Dacă pentru prima categorie creşterea economică e
predicitbil ascendentă, pentru cea de a doua categorie, economia pare sa
fie victimă a hazardului. Asta, cu toate că au pornit de la o bază mult
mai înaltă ca cea a ţărilor dezvoltate – Kuweit şi Qatar au avut în
1950 un PIB pe cap de locuitor triplu faţă de SUA, Germania, sau Franţa.
Creştere economică (PIB pe cap de locuitor) în ţări dezvoltate şi ţări dependente de exploatarea resurselor
Sursă: Angus Maddison. 2003. The World Economy: Historical Statistics. OECD Publishing
Paradoxul ţarilor care au resurse naturale (şi ca atare venituri
substanţiale la buget) dar nu au dezvoltare economică stabilă, este
cunoscut în lumea econmică sub termenul de „Boala Olandeză” (în engleză,
The Dutch Disease). Termenul s-a născut în 1977 după o analiză a
revistei
The Economist despre căderea economiei Olandeze în
1959. În acel an, prietenii noştri din Vest au dat peste un substanţial
zăcământ de gaze naturale. Bucuroşi nespus că le-a pus Dumnezeu mâna în
cap, olandezii s-au pus pe exploatat… şi pe încasat. Banii de pe gaz au
început să vină şi să umple visteria statului – aşa cum anticipa toată
lumea atunci. Din păcate însă, cum de multe ori se întâmplă în
întâmplări de genul ăsta, acesta nu a fost sfârşitul poveştii. La scurt
timp după ce au început să încaseze banii de pe gaz, olandezii au
observat că celelalte sectoare ale economiei – în special motorul
industrial – au avut de suferit. Economia reală a tuşit mai întâi, iar
după aceea a început să horcăie. A contractat practic o boală. Ceea ce
figurile ilustre de la
The Economist au purces să explice în
analiza lor, poate fi sumat ca atare: dezvoltarea sustenabilă nu poate
fi susţinută cu bani câştigaţi uşor. De altfel, dacă veţi studia
politicile de dezvoltare econmică ale statelor dezvoltate, veţi vedea că
mai toate pun exploatarea resurselor printre ultimele priorităţi. Multe
preferă să conserve resursele pe care le au pentru vremuri cu adevărat
grele.
Modul în care Boala Olandeză operează este relativ simplu. Pentru
orice ţară, disponibilitatea resurselor este o tentaţie mare.
Exploatarea şi vânzarea acestor resurse generează venituri imediate, în
surplus faţă de economia reală. Ceea ce însă pare o binecuvântare la
prima vedere, este de fapt un blestem bine deghizat. Surplusul de venit
generat peste ce produce economia reală, pune presiuni asupra monedei
naţionale, iar o monedă naţională care se apreciază descurajează
exporturile. Exploatarea resurselor concurează practic direct cu
economia reală. Astfel, fiecare Leu scos din aurul de la Roşia Montană
va concura cu Leii generaţi de alte sectoare economice. Problema este că
aceste „alte” sectorare economice sunt cele care permit dezvoltarea
sustenabilă a României. A doua problemă e că această concurenţă este
neloială.
Dacă firmele din economia reală trebuie să concureze unele cu altele
pentru angajaţi, contracte, şi capital, companiile miniere scot practic
bani din piatră seacă. Veniturile generate de această industrie le
permit să atragă oamenii cei mai bine calificaţi de la nivel local,
oferindu-le salarii pe care firme din economia reală nu şi le pot
permite. De exemplu, o mică fermă nu are cum să concureze cu un gigant
din industria minieră.
Se ajunge astfel ca o mare parte a forţei de muncă să fie acaparată
într-o industrie care nu generează inovaţie, şi care prin raison-ul ei
d’etre nu este sustenabilă. Mai toate oraşele miniere au eşuat în
creerea unei baze economice alternative. Salarile oferite de industria
minieră atrag mare parte din forţa de muncă locală, şi descurajează
iniţiativa privată. Când mina moare, trage de obicei după ea şi oraşul
construit în jurul ei.
Despre spanioli şi Mirajul Aurului
Aurul nu generează bunăstare. Dacă nu mă credeţi pe mine, întrebaţi-i
pe Spanioli. În momentul în care s-au pus să aducă în Spania aurul
acaparat din lumea nouă, erau unul din cele mai puternice imperii ale
timpului. După ce şi-au umplut cuferele cu aur au început încet, încet
să decline… până când au ajuns la periferia Europei dezvoltate. Din
păcate nu au avut economişti care să le spună că mărirea cantităţii de
aur crează la un monent dat inflaţie, iar inflaţia e tare păcătoasă
pentru o economie. De asemenea nu au avut pe nimeni să le spună cât de
rău e să ai o economie rentieră, în care mai toţi trăiesc de pe
veniturile generate din aur, şi nimeni nu se chinuie să genereze valoare
reală. În timp ce spaniolii îşi construiau palate din aurul Americilor,
englezii îşi contruiau primele fabrici textile şi porneau revoluţia
industrială.
Aurul a acaparat imaginaţia oamenilor din vremuri străvechi, dar el
are exact valoarea pe care i-o dăm noi. Dacă, de exemplu, s-ar găsi un
înlocuitor pentru aur în producţia industrială, şi dacă oamenii şi-ar
pierde apetitul pentru bijuterii, valoarea aurului ar intra în cădere
liberă. Mai ales în vremuri de criză, nu prea ai ce să faci cu aurul
decât să-l pui la puşculiţă şi să aştepţi timpuri mai bune. Nu poţi să-l
mânci, nu poţi să-ţi faci o casă cu el (ei bine, poţi să ţi-o poleieşti
cu aur), nici nu mai prea poţi să-l foloseşti ca mijloc de schimb.
Dacă în trecut aurul a avut o valoare relativ stabilă, şi mai toate
monedele naţionale trebuiau să aibe acoperire în aur, acum, aurul
fluctuează în funcţie de cerere. Asta înseamnă că poate să crească azi
şi să scadă măine. Graficul de mai jos ilustrează acest lucru bine.
Aşadar, chiar dacă preţul aurului este mare acum, poate să fie cu mult
mai mic în viitor. Mulţi investesc la greu în aur acum, dar riscă să
rămână cu depozite supraevaluate care pe viitor nimeni nu va vrea să le
cumpere. Iar aurul s-ar putea să ajungă atât de ieftin încât să nu mai
merite să fie exploatat.
Preţul unei uncii de aur
De altfel frenezia cu care unii cumpără acum aur, seamăna al naibii
de mult cu frenezia celor care s-au pus să investească în proprietăţi
imobiliare înainte de începerea crizei. Dacă vă uitaţi la graficul de
mai jos, veţi vedea că fluctuaţile de pe piaţa imobiliară Americană sunt
similare cu cele de pe piaţa aurului. Atâta că aurul se află încă în
plin avânt. Dacă preţul aurului intră în scădere liberă, orice
explotator privat va intra în panică. Iar când oamenii intră în panică,
fac lucruri stupide (ca de exemplu, au mai puţină grijă la normele de
mediu, şi investesc mai puţin în siguranţa angajaţilor şi a comunităţii
locale).

Se spune că din toată afacerea Roşia Montană, statului român i-ar
reveni în jur de €1-1,5 miliarde. Lăsând la o parte că această sumă este
infimă în comparaţie cu nevoile de investiţii ale României (bucata de
autostradă de la Turda la Gilău a costat mai mult), există şanse mari ca
banii să nici nu fie folosiţi pentru investiţii. Nu pentru că guvernul
nu ar dori să facă lucrul acesta, ci pentru simplul fapt că nu există
capacitate la nivel central şi local pentru implementarea de proiecte
complexe şi fezabile. Rata la care au fost absorbiţi cei aproape €20 de
miliarde de bani gratişi primiţi de la UE, demonstrează lucrul acesta
destul de bine.
Norocul cu fondurile structurale este că ele sunt expres gândite
pentru investiţii complexe în diferite domenii. UE ne-a impus să
cheltuim banii cu cap. Fără acest factor de coerciţie, tendinţa naturală
a autorităţilor este să cheltuie banii pe ce e mai uşor. De altfel not
toţi avem o aversiune faţă de nou şi preferăm să facem ceea ce ştim deja
să facem. Pentru mai toate guvernele din lumea asta, cel mai uşor lucru
de făcut când se trezesc cu bani în plus, e creşterea salarilor
bugetarilor şi lărgirea aparatului de stat.
În România, boom-ul economic al anilor 2000-2008, şi banii în plus la
buget, au fost urmaţi de o expansiune cu 17% a angajaţilor la stat, în
timp ce numărul total al angajaţilor a crescut cu numai 1.3% (INS). Mai
mult, veniturile bugetarilor au crescut de 6.5 ori (ne-ajustate pentru
inflaţie), în timp ce veniturile tuturor angajaţilor au crescut de 5.2
ori. În 2009, România avea 1,4 milioane de bugetari, şi unul din trei
angajaţi lucra pentru stat.
Creşterea numărului de angajaţi în sectorul de stat, mai ales într-o
perioadă de boom economic, înseamnă o piaţă de muncă mai mică pentru
sectorul privat. Există astfel o posibilitate mare ca banii generaţi
pentru statul român din exploatarea aurului să intre iarăşi în
concurenţă cu sectorul privat şi să aibe un impact negativ asupra
economiei reale.
Despre capitalul uman şi creştere economică
O economie veritabilă este suma oamenilor din care este alcătuită, nu
suma resurselor naturale pe care le deţine. Roy Harrod, Evsey Domar,
Bob Solow, şi Paul Romer au pus bazele teoriei creşterii economice. Unul
din ei (Solow) a primit premiul Nobel pentru Economie, unul ar trebuie
să-l primească (Romer), şi ceilalţi doi l-ar fi primit dacă ar fi trăit
mai mult. Concluzia pe care ei o trag, după o analiză atât teoretică cât
şi empirică, este că singurul mod prin care o ţară poate să menţină o
rată de creştere constantă este prin încurajarea şi promovarea
capitalului uman.
Esenţa teoriei moderne a creşterii economice, teorie pe care toţi
politicienii ar trebui să o ştie, este simplă: pentru ca o ţară să aibe
creştere economică sănătoasă trebuie să îşi clădească economia pe
progres tehnologic endogen. Pentru a avea progres tehnologic endogen,
are nevoie de o masă critică de capital uman – oameni care gândesc,
lucrează, şi imaginează lucrurile altfel.
Noua Dacie este un exemplu de progres tehnologic endogen. Chiar dacă
noul concept a fost gândit de specialişti francezi, angajaţii uzinei
şi-au adus aportul la realizarea schimbării imaginii mărcii Dacia. Au
contribuit practic la realizarea unei adevărate revoluţii în industria
automobilistică. Nu au venit cu un nou tip de maşină – mai rapidă, mai
oacheşă, mai solidă. Chiar dacă noile modele se pot compara cu greu cu
ce ştim noi din Epoca de Aur, ele nu sunt cu nimic mai speciale decăt
pletora de automobile ce încarcă străzile lumii. Cu ce a venit nou Dacia
însă, este un nou mod de vănzare şi de marketing. Ei au creat maşina de
€5.000. Cu acest simplu giumbuşluc, care bineînţeles a presupus ani de
planificare şi un proces asiduu şi complex de implementare, au întors
piaţa automobilelor cu fundul în sus. Au întors-o aşa de bine, încât
acum 80% din Dacii merg la export, şi sunt vândute de trei ori mai multe
Dacii in Germania decât în România (
http://www.zf.ro/zf-english/dacia-sales-in-germany-three-times-as-high-as-in-romania-in-april-4405790/).
Organizatorii FânFestului sunt un alt minunat exemplu de capital uman
veritabil. Într-o societate care îşi caută încă repere, ei au venit cu
un mod ingenios şi efectiv de a mobiliza societatea civilă. Ei au reuşit
să realizeze ce programe bine finanţate ale Uniunii Europene, şi ale
altor organizaţii internaţionale nu au reuşit să facă: să scuture
conştiinţa românilor şi să-i determine să se gândească la mai mult decât
la propriul interes. Au făcut acest lucru fără resurse, fără o campanie
media scumpă, bazându-se pe efortul şi implicarea unei armate din ce în
ce mai mare de voluntari.
Dacă mişcări de genul FânFest ajută la formarea unei pepiniere de
capital uman (oameni care învaţă să gândească şi să acţioneze într-un
mode diferit), la nivel global, mineritul este cunoscut ca unul din
sectoarele economice cu cele mai mici rate de generare a capitalului
uman. De altfel, în ţările dezvoltate, foarte puţini oameni mai lucrează
în minerit. Iar cei care lucrează în acest sector nu trebuie să vină cu
cine ştie ce inovaţii. Exemplul Roşiei Montane este cât se poate de
ilustrativ în acest sens. De pe vremea dacilor şi romanilor, şi până la
închiderea minei în 2006, tehnicile de minerit nu au evoluat fantastic
de mult. În esenţă, minerii sapă galerii, scot rocă afară, şi încearcă
să separe materialul valoros din această rocă. De altfel, mare parte din
aurul de la Roşia a fost exploatat deja de către romani, care foloseau
tehnici ce nu au fost îmbunătăţite substanţial până ziua de azi.
Exploatările miniere deseori lasă oameni nepregătiţi în urmă odată ce
resursele exploatate sunt epuizate. Ele nu generează dezvoltare ci
numai venituri în plus. Comunităţile miniere ar fi mult mai câştigate
dacă oamenii de acolo ar învăţa să-şi investească energia şi
creativitatea în cizelarea propriului destin. Continuarea exploatării
aurului la Roşia nu va face decât să prelungească un deznodământ deja
cunoscut. Din Valea Jiului până în Baia de Arieş (mai jos puţin de Roşia
Montană), mineritul şi-a dovedit incapacitatea de a susţine o economie
locală sănătoasă. Mai mult, mineritul a demonstrat că lasă în urmă o
forţă de muncă care cu greu poate fi reconvertită. Niciun guvern
responsabil din lumea asta nu ar trebui să încurajeze dezvoltarea
industriei mineritului – aceasta nu numai că are un efect disruptiv
asupra economiei reale, dar şi amanetează viitorul comunităţilor locale
prin angajarea lor în activităţi cu puţină inovaţie şi fără perspectivă
de viitor.
E normal ca oamenii din Roşia să dorească să aibe un loc de muncă, şi
să aibe un venit care să le permită să aibe grijă de ei şi de familile
lor. Mă întreb însă căţi din noii angajaţi preconizaţi vor veni de la
nivel local şi regional. Mineri care şi-au căştigat traiul tăind în
piatră vor trebui practic reconvertiţi în pirotehnişti şi şoferi de
basculante gigant. Chiar dacă toţi noii angajaţi vor veni de la nivel
local, costul ecologic, social, şi economic al unei noi exploatări nu
justifică investiţia. În America, specialiştii economici lucrează la
dezvoltarea unui sistem de „Contabilitate Verde”. Acest sistem va
presupune o mai bună inventariere a costurilor de mediu şi sociale ale
proiectelor de investiţii – practic va fi o variantă îmbunătăţită a
procedeului de analiză cost-beneficii. Printre altele, se speră că acest
nou sistem sa încurajeze proiecte de exploatare minieră cu efecte
negative minime asupra mediului şi asupra comunităţilor locale.
De altfel, organizaţii internaţionale ca Banca Mondială fac studii de
mediu riguroase pentru fiecare proiect de investiţii în care se
implică, şi refuză proiectele care nu respectă criterii ecologice bine
definite. Printre proiecte a căror finanţare a fost refuzată de Banca
Mondială se numără şi cel propus de Gold Corporation pentru exploatarea
aurului de la Roşia Montană.
Unii spun că în ciuda numărului mic de oameni care ar fi angajaţi la
nivel local, şi în ciuda impactului negativ asupra mediului, impactul
economic asupra localităţii şi asupra regiunii va fi unul pozitiv, şi
justifică investiţia. Nu ştiu cine le-a făcut studiile de impact, dar
sunt aproape sigur că nu a fost cineva care să ştie despre ce vorbeşte.
În sine, studiile de impact economic, a căror bază a fost pusă de un
alt laureat al Premiului Nobel – Wassily Leontieff, sunt relativ simple
ca şi concept, dar necesită un volum mare de date (pentru fiecare sector
economic dintr-o economie) şi presupun un proces relativ complex de
implementare. În principiu, aceste studii pleacă de la premisa că
sectoarele unei economii sunt inter-conectate. Ca atare, o schimbare
pozitivă într-un sector va avea un efect pozitiv asupra altor sectoare.
Cu cât o economie are sectoare mai bine conectate între ele, cu atât
aceste efecte pozitive vor fi mai mari.
Să luăm din nou exemplu Daciei. Dacă uzina de la Mioveni hotărăşte să
îşi largească producţia cu 1.000 de unităţi, va avea efect direct
asupra economiei locale prin angajarea de personal în plus şi prin
generarea unor venituri mai mari la nivel local (efect direct). În plus,
decizia lor de a-şi lărgi producţia va afecta pozitiv toate firmele din
amonte care furnizează componente, şi toate firmele din aval care vând
şi folosesc Dacii (efect indirect). Mai mult, ventiturile în plus
obţinute de angajaţii Dacia şi de angajaţii firmelor furnizoare şi
distribuitoare, vor curge în economia locală şi regională (efect indus).
Plecând de la această bază e uşor de dedus că o exploatare minieră nu
poate să aibe decât un impact minim asupra economiei locale şi
regionale. Mineritul aurului la noi în ţară este foarte slab conectat cu
alte sectoare economice. Nu prea există, de exemplu, industrii care să
folosească aurul în procese tehnologice, iar singurii furnizori de care
au nevoie asemenea exploatări sunt producătorii de dinamită. În mare
parte, aurul este scos, prelucrat la faţa locului, şi văndut mai
departe. Nici măcar salariile în plus nu vor genera mare vâlvă avănd în
vedere numărul relativ mic de angajaţi noi şi timpul scurt de
exploatare.
De altfel, studii după studii au demonstrat că exploatările miniere
au un impact economic minim asupra economiilor locale. Citiţi de exemplu
articolul lui L.C. Stilwell, „ An input-output analysis of the impact
of mining on the South African economy”. Dacă nu aveţi apetit pentru
studii academice, uitaţi-vă numai la situaţia în care se află
comunităţile miniere de pe glob. Nu există nici o altă industrie care să
fi generat mai multe oraşe fantomă decât industria minieră. Ruşii se
chinuie acuma să găsească o soluţie pentru cele peste 400 de oraşe
monoindustriale moştenite din Epoca de Aur, şi care acoperă teritoriul
rusesc de la Volga până la Vladivostock.
O Roşie Montană mai accesibilă şi mai vizibilă
În fiecare an Banca Mondială publică un raport de anvergură pe o temă
bine stabilită. În funcţie de autori şi de tema aleasă, acest raport
este mai mult sau mai puţin bun. Cel pe care l-au publicat în 2009 (
World Development Report 2009: Reshaping Economic Geography)
este genial. Dacă sunteţi pasionaţi de economie, merită să-l frunzăriţi
– e una din cele mai bune lucrări economice scrise în ultimul timp.
Dar nu mă interesează atât de mult să aduc lauri raportului BM, cât
aş dori să vorbesc despre câteva din ideile discutate acolo. Una din
ideile de bază se referă la importanţa geografiei. În teoria economică
clasică, geografia rar joacă un rol, şi modele economice sunt construite
presupunând un spaţiu geografic plat. În realitate însă geografia este
mai importantă decât toate politicile economice. Poziţia geografică a
unei ţări are un rol zdrobitor în performanţa sa economică. Primele
civilizaţii au apărut pe cămpiile fertile din Orientul Mijlociu, unde au
putut să practice agricultura la scară mare. Primele imperii (cel grec,
şi cel roman) s-au dezvoltat în interiorul unor peninsule bine
protejate de munţi. Primele state europene au avut şansa să poată
domestici mai multe plante şi mai multe animale decât confraţii lor din
America, Africa, şi Asia, datorită climatului şi aşezării geografice
favorabile (citiţi
Guns, Germs, and Steel pe tema asta, şi vă garantez că nu o să regretaţi). Ca atare au reuşit să se dezvolte mai repede.
Şi în ziua de azi, cănd distanţele s-au micşorat datorită inovaţilor
în sectorul transportului, geografia joacă un rol la fel de mare. Harta
de mai jos ilustrează acest lucru bine. Astfel, cele mai dezvoltate zone
în Uniunea Europeană sunt cele din interiorul continentului. Practic,
poziţia lor geografică favorabilă le permite să facă comerţ în patru
direcţii. În Europa, cu cât o ţară este mai aproape de acest motor
economic, cu atât este mai dezvoltată.
![EU Map_GDP [Converted]](https://lh3.googleusercontent.com/blogger_img_proxy/AEn0k_sXlUdGxrI1oYPyO68wPJtxn0Xk5ZLJwN40jnFkhXlQrnQuDXAUxBmYDb1AFWBJo0yvN6OorxrryUdns-N4xrgkChF5-RT9Qn0vBWiingucfEK_J4rWrxjVNqTEvMvMsO9PyBLBOc-k-7AS2Xc-3ZrBKVvYUX9-=s0-d)
Neşansa României este că este la ceva distanţă de acest motor. Şansa
noastră este că acum suntem membrii UE. Ca parte a unui bloc econmic
comun, distanţa faţă de pieţele din Europa de Vest s-au redus, fiind
mult mai uşor comerţul în acea direcţie. Peste 70% din exporturile
României merg acum spre UE, iar judeţele cele mai dezvoltate din România
sunt cele care fac legătura dintre Bucureşti (cea mai mare piaţă din
Romănia, şi principalul motor al economiei noastre) şi pieţele din Vest.
Aceste judeţe formează practic un calapod al dezvoltării. Cu cât o
regiune este racordată mai bine la pieţe mari de desfacere, cu atât este
mai dezvoltată.
Pentru Roşia Montană, ca şi pentru alte localităţi asemenea ei,
dezvoltarea unei alternative la minerit presupune micşorarea distanţei
faţă de pieţele mari din zonă (Alba), din regiune (Cluj), din ţară
(Bucureşti, Timişoara, etc.), şi din afară. Cu cât va fi mai uşor de
ajuns la Roşia Montană, cu atât va fi mai uşor de dezvoltat o bază
economică sustenabilă. De altfel un studiu al oraşelor mono-industriale
din Europa (
Phoenix Cities) arată că racordarea la centre de
creştere din apropiere este un element crucial pentru renaşterea
oraşelor mono-industriale. Proximitatea permite un flux de oameni şi
idei, şi ajută la naşterea unei noi baze economice.
În afară de investiţile necesare în infrastructură (drumul până la
Roşia este destul de prost şi mi-ar place mult să văd renăscută mocăniţa
de pe Valea Arieşului), Roşia poate fi racordată mai bine la pieţe
printr-o informare bună, şi prin creşterea numărului de oameni care merg
să viziteze locurile de acolo. Ar fi bine de exemplu dacă ar exista o
pagină web (poate există deja una) care să informeze oamenii ce fel de
curse urcă în sus pe Valea Arieşului, şi cum e mai uşor de ajuns la
Roşia. Cu cât vor fi mai mulţi oameni care să îşi facă drum spre Roşia,
cu atât va creşte mai mult şi oferta de curse în zonă. Cu cât vor fi mai
multe curse în zonă, cu atât va fi mai uşor pentru localnici să facă
naveta şi să lucreze la firme din regiune. Astfel, piaţa muncii poate fi
lărgită de la nivel local, la nivel regional. Dacă Roşienii nu găsesc
de lucru imediat în Roşia, se pot orienta spre alte oraşe şi aşezări din
zonă.
Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Judeţean Cluj ar putea încerca
să acceseze finanţare europeană pentru îmbunătăţirea infrastructurii din
zonă. Noi toţi am putea ajuta la racordarea Roşiei la lume, mergând
acolo.
O Roşie Montană integrată la nivel regional
Roşia Montană poate să îşi creeze un viitor în afara mineritului, şi o
poate face prin eforturi proprii. Are însă mult mai mult de câştigat
dacă îşi va croi o strategie de dezvoltare care să se integreze bine la
nivel regional. Pe principiul unde-s doi puterea creşte, Roşia poate, de
exemplu, deveni o atracţie importantă a unui circuit turistic regional.
Valea Arieşului are o lungime de 150 Km şi cei care au vizitat-o ştiu
că este de o frumuseţe unică.
Valea Arieşului
Zona conţine numeroase peşteri, peisaje alpine, zone de drumeţie
montană, şi alte aşezări cu profil minier. Una din fostele localităţi
miniere, Rimetea a făcut deja tranziţia de la localitate minieră la
localitate turistică de succes. Patru luni pe an locurile de cazare din
Rimetea sunt ocupate complet, şi turişti continuă să vină şi în
extra-sezon.
În afară de peisaje frumoase, Roşia Montană mai dispune de 150 de
kilometrii de galerii – cât toată valea Arieşului (imaginea de mai sus
vă dă o idee a scării acestor reţele subterane). Aceste galerii au fost
săpate de romani, de habsburgi, de bandiţi, de întreprinzători privaţi,
şi de comunişti. Valoarea lor de patrimoniu şi turistică este
inestimabilă. În acei munţi se află practic o radiografie a istoriei
Romăniei. Ar fi frumos ca în loc să radem această foaie a istoriei
noastre, să adăugăm noi o altâ foaie.
Gândiţi-vă numai câte lucruri s-ar putea face cu 150 km de galerii
amenajate pentru vizitatori. Cei care aţi vizitat Salina de la Turda aţi
văzut că se poate – peste 400,000 de turişti merg acum acolo anual.
Salina de la Turda, galeriile romane de la Roşia, şi alte exlpoatări
antice din zonă pot fi integrate într-un circuit regional. Acest circuit
regional poate fi legat la un loc prin repunerea în circulaţie a
mocăniţei ce lega odinioară Turda şi Câmpeni. Din păcate nu am datele şi
cunoştinţele necesare (în afara excursilor făcute zonă) pentru o
analiză amănuţită a potenţialului de dezvoltare regională a zonei. În
mod ideal însă, ar trebui urmărite obiective şi în afara turismului,
pentru a crea o bază economică regională mai diversă şi mai rezistentă
la fluctuaţii şi factori exogeni (de exemplu un sezon turistic slab
datorită vremii proaste). În mod ideal, ar trebui gândită o strategie de
dezvoltare regională în strânsă cosultare cu comunităţile locale.
Viitorul alternativ al Roşiei Montane se clădeşte deja
O discuţie avută dimineaţa devreme a generat ideea pentru eseul
acesta. Eram la FânFest 2011, şi împărţeam camera cu doi prieteni. Cum
ne-am sculat prea devreme pentru a ne începe ziua, şi prea târziu pentru
a ne duce iarăşi la culcare, ne-am pus să discutăm despre ce s-ar putea
face în Roşia Montană în afara mineritului.
Eu am venit cu proiecte grandilomane de investiţie în infrastructură
şi proiecte de dezvoltare regională. (Am dezvoltat aceste idei, pe un
ton mai reţinut, mai sus.) Unul dintre prieteni mi-a atras însă atenţia
că tendinţa noastră, când vine vorba de planuri de viitor, este să
complicăm inutil lucrurile şi să imaginăm totul la superlativ. Ne uităm
la partea macro, dar uităm de partea micro – care de multe ori e mult
mai importantă. Soluţile cele mai bune vin de obicei de la cei care sunt
cel mai mult afectaţi de ele … iar soluţile veritabile de dezvoltare ar
trebui să vină în primul rând de la ei.
Oamenii de acolo au deja multe idei bune, şi mulţi au găsit foarte
repede alternativa la minerit. Unii au ferme organice, alţii produc
lapte pe care ajung să îl văndă până la Sighişoara; unii au pensiuni,
alţii au pornit mici restaurante şi baruri. Fân Festul, prin simplul
fapt că este desfăşurat acolo, aduce venituri suplimentare în localitate
şi face întreaga zonă mult mai vizibilă la nivel naţional şi
internaţional. Am văzut la FânFest oameni din Cehia, Franţa, Olanda,
America. Vin de peste tot şi pleacă încântaţi. Mulţi dintre ei, cum au
fost nişte colegi de cameră din Cehia, vin an de an la Roşia.
Viitorul Roşiei Montane fără minerit a început deja să fie clădit!
Puteţi să ajutaţi si voi la această construcţie, care a pornit de la
nivelul oamenilor de rând, şi care tot de ei e susţinută. Vizitaţi zona,
faceţi ture de training cu firma, faceţi excursii cu şcoala (ţineţi-vă
de profesorii voştri să vă aducă în zonă), faceţi o şcoală de vară de
arhitectură, restaurare şi arheologie (cum o fac cei de la ARA din
Bucureşti), faceţi o tabără de artă şi fotografie, faceţi turul
galeriilor, staţi de vorbă cu oamenii, vedeţi care le este păsul,
mâncaţi bine (să vă priască vacanţa), bateţi zona în lung şi-n lat,
veniţi la Fân Fest, faceţi voi Fân Festul vostru, scrieţi
deputatului/deputatei care vă reprezintă şi spuneţi-le că nu doriţi
minerit la Roşia, bloguiţi, scrieţi articole, faceţi artă, exprimaţi-vă
în public, spuneţi prietenilor buni, luaţi-i si pe ei cu voi, luaţi şi
pe vecini şi pe necunoscuţi, scrieţi un cântec despre Roşia (şi
trimiteţi-l şi mie), mergeţi şi căutaţi iubirea la Roşia şi vă garantez
că veţi găsi măcar iubirea pentru zonă şi oamenii din zonă, bucuraţi-vă
de frumos, fiţi darnici, fiţi buni, fiţi noua faţă a României.
Un caz din Montana, SUA..
"Ultimul caz este al minei Zortman-Landusky detinuta de Pegasus Gold, o companie mica infiintata de oameni din alte companii miniere. Acea mina a folosit o metoda cunoscuta ca scurgerea movilei cu cianura, o metoda dezvoltata pentru a extrage aur in concentratie foarte mica care necesita 50 de tone de minereu pentru a produce o uncie de aur (28,34 grame n.t.) Minereul este excavat dintr-o groapa, adunat intr-o movila mare (cam cat un deal mai mic) inauntrul unui tampon de scurgere protejat. Dealul este pulverizat cu o solutie de cianura, cunoscuta ca fiind otrava utilizata pentru obtinerea gazului de hidrogen cianura folosit in camerele de gazare Naziste si in camerile de gazare din inchisorile Americane; dar aceasta otrava are virtutea de a se combina cu aurul. Ce mai ramana din solutia de cianura care contine metale toxice este pulverizata pe padurile inconjuratoare sau campuri sau altfel este imbogatita cu mai multa cianura si pulverizata inapoi pe deal.
Evident, in acest procedeu de pulverizare a dealului cateva lucrui pot sa mearga prost. Toate aceste lucruri au mers prost la mina Zortman-Landusky. Protectia tamponului de scurgere este subtire cat o moneda de cinci centi si inevitabil apar scurgeri sub greutatea milioanelor de tone de minereu care sunt impinse prin zona de masinarii grele. Balta cu amestecul sau toxic poate se se reverse; acest lucru s-a intamplat la mina Zortman-Landusky in timpul unei furtuni. In cele din urma, cianura in sine este periculoasa: intr-o urgenta de inundatii la mina, cand proprietarii au primit permisiunea sa arunce excesul de solutie prin pulverizarea in mediul inconjurator pentru a preveni tampoanele de scurgere sa se reverse, operarea gresita a pulverizarii a condus la formarea de cianura gaz care aproape a omorat cativa dintr lucratori. Pegasus Gold a decalarat eventual faliment, abandonand gropile deschise imense, dealurile de minereu si lacurile de scurgere din care cianura acida se va scurge intotdeauna. Garantia Pegasus s-a dovedit a fi insuficienta pentru a acoperi costurile de curatare, lasand platitorii de taxe sa plateasca facturile care au ramas, estimate le 40 de milioane de dolari sau mai mult. Aceste trei cazuri de deseuri toxice din minerit pe care le-am descris, si miii de altele ilustreaza de ce vizitatori din Germania, Africa de sud, Mogolia, si alte tari care doresc sa faca investitii miniere au inceput recent sa vina in Montana ca sa se informeze la fata locului despre practicile proaste miniere si consecintele lor."
(Jared Diamond, Collapse - How Societies Choose to Fail or Succeed)
Comentariul unui specialist in minerit canadian, roman stabilit in Canada..
Poate ca era mai bine sa specificati exact ce fel de tehnologie va folosi Gold Corporation la Rosia Montana. Lasati sa se inteleaga ca tehnologia cyanide-arsenic nu poate fi folosita pentru ca UE nu va accepta asa ceva. Imi pare rau dar nu sunt de acord. UE nu se va amesteca atata vreme cat tarile vecine cu Romania (cu precadere Ungaria) nu vor face reclamatii si lobby pentru a opri proiectul. Budapesta nu se va amesteca atata vreme cat raurile care vin din Romania si intra pe teritoriul ungar nu sunt contaminate cu arsenic si cianuri (povestea cu raul Tisa din trecut vor sa o evite pe viitor).
Guvernul de la Bucuresti nu se va opune cata vreme minele vor aduce investitii, vor crea locuri de munca si vor deveni o sursa de impozitare. Pentru ca guvernul Boc cat si cele care vor urma au nevoie de bani ca de aer. FMI este cu ochii pe actiunile guvernului si Boc se straduieste sa respecte ce a promis altfel intra in bucluc. Evident ca populatia din zona Alba Iulia va accepta proiectul pentru ca au nevoie de locuri de munca si de bani. Asa ca da, aveti dreptate, un referendum local ar avea toate sansele sa porneasca proiectul de la Rosia Montana. Iar Gold Corporation - Gabriel Resources are tot interesul sa faca lobby pe plan local pentur a castiga interesul si simpatia politicienilor si a populatiei. Doua miliarde de dolari investment nu este o suma deloc de neglijat.
Bine si atunci care este problema? Ei bine problema este tehnologia de exploatare d-le Popescu. In prezent exista alternative la metodele metalurgice de extrage a aurului bazate pe cianuri si arsenic. Noile hydro metallurgical tehnologii se bazeaza pe carbon absorbant activ, cimentare, ionizare si precipitatie redusa. Da, exista, incep sa fie folosite dar se dovedesc cel putin de trei ori mai costisitoare in exploatare. Profitul companiei scade dramatic, aurul se vinde la acelasi pret de market. Nu le convine sa o folosesca. Prefera metodele consacrate. Acolo unde legislatia le permite.
Traiesc intro zona a Canadei unde cheltuim peste 1.5 miliarde dolari in fiecare an ca sa oprim expansiunea arsenicului si a cianurilor rezultate din exploatarea vreme de 50 de ani a minelor de aur din zona. Stiti care este singura metoda de a stopa propagarea cianurii in panza de apa freatica? Pai sa va spun eu pentru ca sunt implicat in acest proiect. Se foloseste tehnologia de criogenizare a solului pe zeci de km patrati. Pur si simplu s-au sapat puturi de 500 metri adancime pe toata suprafata si s-au instalat masini criogenice care mentin temperatura solului sub zero grade. Va rog sa retineti ca nu exista solutii la ora actuala de "decontaminare" a zonelor afectate. Tot ce putem face este sa inghetam solul pentru a impiedica arsenicul si cianurile sa se infiltreze adanc in panza de apa freatica. Costa enorm si deocamdata nu exista alte solutii desi cei in domeniu cauta solutii de 10 ani. Nimanui nu-i convine sa arunce 1.5 miliarde dolari in fiecare an pentru a "izola" porcariile facute de minele aurifere. Dar nu avem alta solutie.
De ce credeti ca firmele care se ocupa de minerit aurifer si-au cautat alte "piete" de exploatare in Asia, Africa sau Europa de Est? Unde legislatia este mai relaxata, unde inca pot mitui masiv si pot extrage aur cu metodele extrem de nocive si poluante. Pentru ca este mult mai ieftin decat sa extraga in Canada care inca are aur masiv dar nu se inghesuie nimeni sa-l exploateze pentru motivele de mai sus. Nici macar nu am mentionat locurile arheologice din Rosia Montana discutate in articol ca motiv de stopare a proiectului.
De ce Romania trebuie sa ajunga in aceeasi situatie peste 10 ani? Doar pentru ca avem nevoie astazi de cateva sute de locuri de munca si de o colectare mai boagata la un buget secatuit si flamand? Se estimeaza ca proiectul va aduce o infuzie de 2 miliarde dolari economiei romanesti. De acord. Intrebarea mea este cat va costa decontaminarea solului si a apelor din zona dupa 10 ani de exploatare? Cine va plati pentru zecile de mii de oameni care se vor imbolnavi pentru ca vor consuma apa, animalele si plantele din zona? Rosia Montana Corporation sau mai exact Gabriel Resources? Ma indoiesc.
Exista o serie de documentare pe care le-am vizionat in Canada referitoare la Rosia Montana. Unul din ele a fost produs in 2007 si este intitulat Gold Futures. Prezinta lucrurile intro perspectiva realista si pe buna dreptate sceptica. Un alt documentar, "Mine your own business" partial sponsorizat de Gabriel Resources prezinta lucrurile intr-o perspectiva favorabila dezvoltarii proiectului. Daca ati fi avut curiozitatea sa vizionati documentarele si sa cititi publicatiile aparute in ultimii ani poate ca nu ati mai fi scris articolul.
Nu doresc sa ma opun dezvoltarii economice locale dar o dezvoltare responsabila pentru locuitorii zonei si pentru generatiile viitoare. Daca companiile miniere nu au facut ce au promis in Canada, o tara care are suficienta autoritate, putere economica si legislativa (firmele respective au declarat bancrupcy si au sters-o in alta parte a lumii) ce va faceti sa credeti ca vor respecta ce au promis in Romania?
Trimis de Bacu Dorin la 25 Februarie 2010, ora 10:42